Pe vârful muntelui din fața clădirii în care locuiesc, trei oameni, care par copaci, s-au încrucișat.
Doi merg înapoi, unul înainte.
Cel care merge înainte s-a oprit de parcă să spună
De unde sunteți?
Privesc scena prin peretele de sticlă. Pisica miaună. Mă deranjează, căci nu aud ce zic oamenii-copaci de pe munte.
Astăzi, parcă orizontul este mai sus decât de obicei. Unde marea se contopește cu cerul, linia acea este mult mai sus. Cu cel puțin 10 metri mai sus decât era ieri.
Mă uit cu atenție și pare că marea s-a înălțat în timpul nopții sau cine știe când, poate dimineață. Poate cu 15 minute mai degrabă.
Mintea îmi tresară involuntar la idea că este un tsunami. Corpul rămâne impasibil.
Ce-mi pasă dacă mor?
De ce să trăiesc oricum? Pentru ce? N-am pentru cine.
Nu oftez și nu mă adâncesc în plăcerea de a dispărea fără urmă.
Va fi ce va fi.
Se aude o drujbă.
„Parcă era duminică azi,” îmi spun cu uimire.
Sunt interesată mai mult de omul acesta care lucrează duminica, aici; în țara în care ziua Domnului este respectată din antichitate, decât de eventualitatea de a fi înghițită de mare.
Verific data și ziua pe laptop, „da, este duminică”.
Curios.
Începe să mă deranjeze faptul că oamenii nu mai au respect pentru nimic, nici măcar pentru ziua asta de odihnă.
Nu mai este nimic sfânt?
Ce este rău cu omenirea?
Unde este umanitatea noastră?
Când a dispărut?
Am vrut noi sau ne-am lăsat duși de val?
Lucrez la 3 cărți în același timp, toate trei cu subiecte complet diferite. Acum scriu pe una, acum pe alta. Sar de la o ideea la alta. Nu pentru că vreau, dar pentru că așa lucrează mintea mea.
Oare am să reușesc vreodată să le termin?
Am alte 20 începute. Ce zic, 20? 100 poate.
Am să mor înainte să scriu 1% din ce-mi trece prin minte.
Ce mare păcat. O pierdere imensă pentru umanitate... pentru umanitatea aia care nu mai există de mult. Ha. Ha.
Lejeritatea ființei umane ori dispariția ei. Extincția noastră.
Și unde naiba este tsunamele ăla?
Zgomotul drujbei mă scoate din răbdări.
Pisica se uită la mine și miaună.
„I-am dat de mâncare. I-am dat apă.”
–– Ce mai vrei, ingrato? o întreb exasperată.
Miaună din nou cu un ton diferit, ca și cum ar răspunde.
–– Nu vreau nimic, lasă-mă-n pace.
–– Ce miauni?
–– N-am voie să scot o vorbă, că-ți sare muștarul imediat.
–– Ce vrei, tu? insist.
–– Ești dusă cu sorcova, răspunde ea.
–– Taci! răbufnesc.
–– Tu taci!
Jur, parcă știe exact ce spun și răspunde ca și cum ar fi o conversație între oameni.
Doi merg înapoi, unul înainte.
Cel care merge înainte s-a oprit de parcă să spună
De unde sunteți?
Privesc scena prin peretele de sticlă. Pisica miaună. Mă deranjează, căci nu aud ce zic oamenii-copaci de pe munte.
Astăzi, parcă orizontul este mai sus decât de obicei. Unde marea se contopește cu cerul, linia acea este mult mai sus. Cu cel puțin 10 metri mai sus decât era ieri.
Mă uit cu atenție și pare că marea s-a înălțat în timpul nopții sau cine știe când, poate dimineață. Poate cu 15 minute mai degrabă.
Mintea îmi tresară involuntar la idea că este un tsunami. Corpul rămâne impasibil.
Ce-mi pasă dacă mor?
De ce să trăiesc oricum? Pentru ce? N-am pentru cine.
Nu oftez și nu mă adâncesc în plăcerea de a dispărea fără urmă.
Va fi ce va fi.
Se aude o drujbă.
„Parcă era duminică azi,” îmi spun cu uimire.
Sunt interesată mai mult de omul acesta care lucrează duminica, aici; în țara în care ziua Domnului este respectată din antichitate, decât de eventualitatea de a fi înghițită de mare.
Verific data și ziua pe laptop, „da, este duminică”.
Curios.
Începe să mă deranjeze faptul că oamenii nu mai au respect pentru nimic, nici măcar pentru ziua asta de odihnă.
Nu mai este nimic sfânt?
Ce este rău cu omenirea?
Unde este umanitatea noastră?
Când a dispărut?
Am vrut noi sau ne-am lăsat duși de val?
Lucrez la 3 cărți în același timp, toate trei cu subiecte complet diferite. Acum scriu pe una, acum pe alta. Sar de la o ideea la alta. Nu pentru că vreau, dar pentru că așa lucrează mintea mea.
Oare am să reușesc vreodată să le termin?
Am alte 20 începute. Ce zic, 20? 100 poate.
Am să mor înainte să scriu 1% din ce-mi trece prin minte.
Ce mare păcat. O pierdere imensă pentru umanitate... pentru umanitatea aia care nu mai există de mult. Ha. Ha.
Lejeritatea ființei umane ori dispariția ei. Extincția noastră.
Și unde naiba este tsunamele ăla?
Zgomotul drujbei mă scoate din răbdări.
Pisica se uită la mine și miaună.
„I-am dat de mâncare. I-am dat apă.”
–– Ce mai vrei, ingrato? o întreb exasperată.
Miaună din nou cu un ton diferit, ca și cum ar răspunde.
–– Nu vreau nimic, lasă-mă-n pace.
–– Ce miauni?
–– N-am voie să scot o vorbă, că-ți sare muștarul imediat.
–– Ce vrei, tu? insist.
–– Ești dusă cu sorcova, răspunde ea.
–– Taci! răbufnesc.
–– Tu taci!
Jur, parcă știe exact ce spun și răspunde ca și cum ar fi o conversație între oameni.
Zâmbesc. „M-am tâmpit cu totul. Drujba asta...”
Pisica își ia privirile de la mine și se așază lângă ușa balconului. Mută. Absentă.
„Doarme, ticăloasa. A adormit mai repede decât ai pocni din degete.”
Pisica își ia privirile de la mine și se așază lângă ușa balconului. Mută. Absentă.
„Doarme, ticăloasa. A adormit mai repede decât ai pocni din degete.”
To be continued
Maybe
🕮📚🕮
Cărțile mele în format tipărit publicate cu Cristina G. (în engleză și română) se găsesc în multe librării virtuale, dar pornesc de pe Amazon (unde au fost publicate inițial).
Cărțile electronice numai în limba română (semnate cu Cristina Gherghel și Cristina G.), sunt peste tot.
🎁
La fel ca mai sus, cărțile semnate cu Cristina Gherghel (din decembrie 2022), inclusiv cele de auto-ajutor și dezvoltare personală, se găsesc pe toate platformele de vânzare de carte online, în ambele formate: electronic și de hârtie.
Le poți avea GRATUIT dacă dorești să le recensezi.
Contactează-mă prin formularul de contact.
Pe rețelele de socializare intru rar.
💞💛💙
Dacă te-am ajutat cu ceva sau te-am făcut să zâmbești, consideră să te înscrii la canalul meu pe YouTube, să apeși pe îmi place, să împarți cu prietenii și, în cazul în care ai timp, m-aș bucura nespus să-ți citesc părerile pozitive.
💯Legea recompensei
Comentatorii care împart fericire au foarte multe șanse să citească gratis cărțile mele de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală.
Dar nu numai. ☺️
Credit fotografii: Unele sunt de pe Pixabay, altele de pe PngTree.
0 comments:
Trimiteți un comentariu
Imprastie pozitivitate ca de negativitate e plina lumea.