Jurnalul lui Ghiță, motanul vărgat

1 septembrie 2019

N-am ținut niciodată un jurnal, dar când am auzit că Adrian, șoricelul paranoic, are unul, am zis că nu-s mai prost.
Și chiar nu sunt, după cum vezi.

Hai, să mă prezint.
Numele meu este Ghiță și sunt un motan deosebit de frumos. Blănița mea este de un alb imaculat cu vărgi maro-roșcat.
Dacă cineva m-ar înscrie la concursuri de frumusețe, le-aș câștiga pe toate. Și chiar mai mult. Până și eu sunt atras de mine.
Hmm.
Oi fi narcisist.
Ei, și? 
Am dreptul.  Ia, uită-te la poza de mai jos. De când eram mic.

Jurnalul unui motan vărgat - poveste amuzanta de Cristina G.

Sunt irezistibil. Recunoaște!

Toate pisicile din cartier îmi dau târcoale. Dar niciuna dintre ele nu mă atrage. Neah. Nu-s destul de curate. Numai aparențele-s de ele. Se rușinează să se spele singure și-atunci stăpânii le bagă-n cada lor de baie.
Ce scârbos! Auzi, să te speli în cada altuia. N-am să mă combin niciodată cu niciuna dintre mândrele astea puturoase.

Te-ntrebi de ce mă numesc Ghiță, așa-i? 
Știu, nu-i un nume de motan. Și nu-l accept. Nu. Nu răspund, nu mă-ntorc, nici nu clipesc când mă strigă. Mă fac că nu aud, dar mi se face blănița ciuciulete când aud că mă strigă „Ghiță!”
Ar trebui să mă numesc „King”, că așa arăt, ca un rege, dar, ce să-i faci dacă stăpânul meu nu-i poliglot? I-am spus, dar nu înțelege limba mea. Mă mir că înțelege orice limbă, dacă mă gândesc bine. Am un patron imbecil rău!
În fine, numele oribil, „Ghiță”, mi-a fost dat după vreun an de la nașterea mea, de o femeie pe care nu o cunosc. Până atunci, n-am avut niciun fel de nume. Stăpânul meu îmi spunea „Mâța”. Auzi la el! Credea că sunt pisică.
Nu știu ce-i cu oamenii ăștia care cred că toate pisicile sunt femele. Nu judecă deloc!
Nu-s, băi, nene, nu suntem toate femele!
Eu sunt motan chiar dacă arăt a pisică!
Și uite că a venit femeia asta nu știu de pe unde și a început să mă strige cu fel de fel de nume ciudate și urâte rău.
La un moment dat, mă striga „Băicristi”.
Tu ai mai auzit așa ceva? 
Asta nu-i normală deloc.

Uite cât am scris! Nici nu știam că sunt atât de deștept! Ia să vezi că devin scriitor.
N-ar fi rău, nu crezi? 
Dar acum vreau să merg la plimbare.
Goodbye.


3 septembrie 2019

Da, vorbesc și engleză, printre altele.

Nu prea mă atrage jurnalul ăsta. Îmi place să scriu, dar nu pe un jurnal. Am să încep un roman. Unul de știință și imaginație. De fantazie, de fapt. Da. Cred că aș face o treabă foarte bună.
Aș avea mare succes!

Ieri l-am zărit pe Adrian.
Șoricelul ăsta este terorizat de mine. Am auzit că scrie des că-i urmăresc orice mișcare, căci vreau să-l mănânc.
Nu-i normal, săracu'. De când i-au murit toți din familie, otrăviți cu grâușor roz, nu mai judecă normal. I-a intrat frica-n el. Parcă mi-e și milă.
Oare cum să-l fac să înțeleagă că-s vegetarian? 
Nu mănânc carne de niciun fel.
Mi-e scârbă de mirosul ăla de cadavru.
Să rod un șoarec viu?!?!
Cu blană cu tot?!!!!
Să-mi intre firele alea de păr nespălat.... Bleah!
Dezgustător! Mi se-ntoarce stomacul pe dos!
Bleah, bleah, bleah!!!


6 septembrie 2019

N-am mai scris. N-am putut.
Mi-a fost rău trei zile. De când am scris... în fine, știi ce-am scris. Am vomitat ore-n șir.
Nu mai vreau să-mi mai amintesc.

Azi noapte, patronul meu bețivan - că e un bețivan notoriu, știe toată lumea că mă neglijează - a căzut lat la pământ.
A venit ambulanța și l-a luat pe sus.
Eu am fugit la Eugenia. Draga de ea, dormea cu cartea aia pe piept.
Care carte? 
14 nuanțe de roșu”.
Nici acum n-a terminat-o.
Îți vine să crezi? 
Băi, or fi 500 de pagini de memorii, dar nici chiar așa!
Cred că acum învață să citească.
O face pe litere, ce crezi?! 

I-am sărit direct pe pernă și i-am tras o lăbuță peste față.
Fata a tresărit, dar nu s-a supărat. Dimpotrivă.
M-a pupat pe boticul meu umed, și m-a tras lângă ea, sub cearceaful roz-pastel, care mirosea a lăcrămioare. Un paradis.
Dacă nu aș fi fost un motan atât de curat și frumos, nu cred că m-ar fi acceptat și iubit atât de mult.
Căci, știi, ea mă iubește.
Dar cine-mi rezistă mie? 
E bine să ai prieteni oameni.
Ei pot face multe pentru tine.
Dar trebuie să știi anumite secrete. Trebuie să-i educi, să-i pedepsești când nu se comportă cum trebuie. Oamenii trebuie dresați.
Poate am să scriu o carte de dezvoltare personală pentru pisici și altfel de animale care au nevoie de oameni în viața lor ca să le fie bine.
Îți dau un singur pont acum:
Dacă nu ești înzestrat de la natură cu un corp frumos și chip angelic - ca mine așa - măcar fii curat. Oamenilor nu le plac mizeriile.
Cine vrea să înțeleagă, înțelege.

Jurnalul unui motan vărgat - poveste amuzanta de Cristina G.

Așa arăt acum.
Da, mi s-a schimbat culoarea ochilor. 
E normal. 
Ei, ce zici? 
Eugenia îmi face poze neîncetat. Și nu degeaba. Sunt adorabil și arăt minunat. Mi-a făcut și un pat de blană pufoasă! Mă adoră, pur și simplu. 
Sper ca patronul meu să nu se mai întoarcă acasă. 
Și chiar de se întoarce, nu mai merg la el. Gata! Până aici. 
Nu știu de ce am stat cu el atâta timp! 
Nici nu mă bagă-n seamă... Nu mai spun de mâncare. Nu-mi dă decât oase de pește. Mi le aruncă ca la câine. Și eu detest peștele... carnea, în general. Leșuri!!! 
Da, îs oase, dar tot put a mort. 
Sunt vegetarian. Îți bați joc de mine și-mi otrăvești sufletul. 

Fata asta îmi dă să mănânc morcovi și cartofi, cruzi. Că legumele proaspete sunt mai sănătoase.
Da, și ea e vegetariană. Nu, stai, ea e vegană. Nu mănâncă nici brânză. Are în frigider brânză, dar e numai pentru Adrian. A prins drag de șoarecele ăla nesimțit.
Și când te gândești că i-a ros toate cărțile din bibliotecă, nemernicul!
După ce că-i paranoic, e și afurisit.
Am să-l pedepsesc într-o zi. Am să-l rostogolesc ca pe-o minge, să se învețe minte!
A plâns o zi întreagă Eugenia când a văzut ce-a făcut păcătosul ăsta de șoarec răpciugos.
Uitasem de asta. Nu-mi mai este milă de el. Este un ingrat! Scuipă-n farfuria din care mănâncă.
Un șoarece nu-și poate permite să fie atât de netrebnic, mai ales când este atât de urât. Mama natură nu a fost deloc generoasă cu el. Și mai este și mizerabil pe deasupra.
Adrian, al meu ești!
Îți declar război. Să înveți să-ți cunoști limitele.

Nu mai scriu, sunt nervos. Îmi tremură mustățile.




0 comments:

Trimiteți un comentariu

Imprastie pozitivitate ca de negativitate e plina lumea.